CUPRINS
Marca sau cum sa ne protejam identitatea afacerii
Conform prevederilor legale, marca este un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinand altor persoane.
Conform realitatii sociale, marca reprezinta o forma de comunicare subliminala intre serviciile sau produsele promovate de intreprinzator si consumator.
De ce ar trebui inregistrata o marca?
Marca sau brandul in termenul imprumutat din limba engleza si utilizat din ce in ce mai des pentru inlocuirea cuvantului romanesc, este un element esential al strategiei intreprinderilor, ce face distinctia dintre produsele si serviciile unei intreprinderii fata de cele ale concurentei.
Pentru consumator reprezinta cel mai comod mijloc de a recunoaste rapid o categorie de produse si servicii care i-a fost recomandata sau, pe care experienta l-a determinat sa o prefere altor produse sau servicii de aceeasi natura. Pentru intreprindere, marca reprezinta un mijloc de a cuceri si a pastra o clientela.
O marca poate fi opusa altei marci, utilizata de concurenta, numai dupa inregistrarea la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci. Dar pana la data inregistrarii propriu-zise, depozitul constituit in acest sens confera primului solicitant, pentru produsele si serviciile mentionate in cerere, un drept de anterioritate.
Orice persoana fizica sau juridica poate inregistra o marca. Înregistrarea se efectueaza la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, asa cum vom arata in cele ce urmeaza.
Ce anume putem inregistra ca marca?
Pot constitui marci semne distinctive cum ar fi: cuvinte (inclusiv nume de persoane), desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale si in special forma produsului sau ambalajului sau, combinatii de culori, precum si orice combinatie a acestor semne.
Conform legislatiei in domeniu, legea nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, marca poate fi verbala (atunci cand consta intr-o denumire, intr-un slogan), marca figurativa (atunci cand contine un element grafic care nu consta in litere sau cifre) sau marca combinata (atunci cand consta intr-o denumire scrisa cu o grafica deosebita si/sau in culori sau o denumire insotita de un element grafic).
Cu toate acestea, marca nu trebuie sa fie compusa in exclusivitate, din cuvinte sau din expresii comune, folosite pentru a desemna produsul, sau serviciul, sau categoria careia ii apartine ( de exemplu BOMBOANE pentru produse constand in bomboane sau ZIAR pentru o asemenea publicatie).
De asemenea, nu pot fi inregistrate ca marci semnele care:
- nu se deosebesc suficient de alte marci privind produse sau servicii identice sau similare inregistrate in Romania sau protejate in baza unor conventii internationale, cu exceptia cazului cand inregistrarea este ceruta sau autorizata de titularii acestor marci;
- nu se deosebesc suficient de alte marci privind produse sau servicii identice sau similare inregistrate in Uniunea Europeana ca si marci comunitare ;
- constituie copierea, imitarea sau traducerea unei marci din alt stat, notoriu cunoscuta in Romania pentru produse sau servicii identice sau similare;
- cuprind numai denumiri care sunt sau au devenit uzuale, necesare sau generice pentru acele produse sau servicii, ori se refera exclusiv la modul, timpul si locul fabricatiei sau la natura, destinatia, pretul, calitatea, cantitatea si greutatea marfurilor;
- cuprind fara autorizatia organelor in drept nume sau portrete de conducatori de stat, denumiri de organizatii sau de unitati administrativ teritoriale din Romania; reproduceri sau imitatii de steme, drapele, ordine, medalii, embleme si insigne; semne oficiale de marcare, verificare, calitate, control sau garantie;
- cuprind elementele prevazute la litera d), apartinand altor state sau organizatiilor internationale interguvernamentale, daca folosirea este interzisa de conventiile la care Romania este parte;
- cuprind indicatii false sau inselatoare ori sunt contrare legilor ordinii publice si bunelor moravuri.
Cum inregistram o marca?
Inregistrarea unei marci se realizeaza prin depunerea unei cereri, si implicit constituirea unui depozit in acest sens, la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci. Cererea trebuie insotita de dovada achitarii taxei de inregistrare si examinare a marcii, precum si de cinci reproduceri ale marcii, cu o dimensiune de maximum 6/6 cm.
Fiecare marca se poate inregistra pentru una sau mai multe clase de servicii sau produse NISA (conform Clasificarii Internationale a Marcilor de la Nisa). Aceasta clasificare este similara codurilor CAEN care definesc obiectul de activitate al unei societatii si cuprinde, structurat pe clase (in numar total de 45), toate activitatile pe care le poate desfasura o persoana fizica sau juridica.
Taxele percepute de catre Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci pentru inregistrarea unei marci, pentru o clasa Nisa, variaza intre 720 lei pentru o marca verbala si 1.350 lei pentru o marca combinata cu element figurativ color. Taxele se maresc pentru fiecare clasa Nisa suplimentara, cu cate 180 lei.
Dupa cum mentionam putin mai sus, depozitul constituit confera primului solicitant, pentru produsele si serviciile desemnate in cerere, prioritate si anterioritate in fata oricarei cereri ulterioare pentru o marca identica sau similara.
Durata de inregistrare efectiva a unei marci este cuprinsa intre 4 luni si 6 luni, de la data depunerii cererii initiale.
Avand in vedere faptul ca procesul de inregistrare a marcii este destul de indelungat, puteti realiza inainte de constituirea depozitului sau simultan cu acesta, efectuarea unei cercetari prealabile, in vederea verficarii existentei unei marci anterioare identice sau similare cu cea supusa inregistarii. Cercetarea prealabila se realizeaza tot de catre Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci.
Inregistrarea marcii confera titularului un drept exclusiv asupra marcii pentru produsele si/sau serviciile pentru care s-a efectuat inregistrarea, pe un termen de 10 ani de la data constituirii depozitului. Durata de protectie poate fi reinnoita la împlinirea fiecarui termen de 10 ani, la cererea titularului, cu plata taxei prevazute de lege.
Inregistrarea presupune si interdictia, pentru terti, de a utiliza, fara autorizatie, indiferent sub ce forma, marca sau unul din elementele sale caracteristice, pentru aceleasi produse sau servicii.
De ce anume trebuie sa va feriti?
Este falsa convingerea conform careia prin rezervarea unei denumiri de societate comerciala la Oficiul Registrului Comertului sau detinerea unui domeniu de internet „.ro”, „.com” , „.eu” ori alte asemenea, ofera titularului un drept de protectie si nici o alta persoana nu mai poate folosi acel nume.
De asemenea, trebuie sa va feriti de furtul marcilor prin inregistrarea lor la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci de catre persoane care nu doresc utilizarea si nu au nici o legatura cu marca respectiva, pentru ca ulterior sa procedeze la interzicerea folosirii respectivei marci de catre adevaratul titular. Aceasta este o practica des folosita in ultimii ani, pe cat de raspandita, pe atat de periculoasa.
Cum ne aparam de utilizarea fara drept a marcii pe care o detinem?
Conform prevederilor legale, titularul unei marci poate cere instantei judecatoresti competente sa interzica tertilor sa foloseasca, in activitatea lor comerciala, fara consimtamantul sau un semn identic marcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost inregistrata. Titularul marcii poate solicita cu aceasta ocazie si obligarea persoanei in culpa la plata unor despagubiri pentru prejudiciul astfel cauzat.
In afara de actiunea civila, titularul marcii are la indemana si actiunea penala intrucat constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda de la 50.000 lei la 150.000 lei savarsirea, fara drept, a faptei constand in punerea in circulatie a unui produs purtand o marca identica sau similara cu o marca inregistrata pentru produse identice sau similare si care il prejudiciaza pe titularul marcii inregistrate.
În concluzie …
Avand in vedere dezvoltarea concurentiala a societatii de astazi, marca reprezinta o modalitatea practica de asigurare a distinctivitatii intre produsele si serviciile intreprinzatorilor in cadrul unei piete in continua miscare si a unor consumatori din ce in ce mai atenti cu serviciile sau produsele aflate in piata.